Un băieţel în vârstă de 9 ani din Ploiești care a plecat din fața casei a pus pe jar, sâmbătă, poliţiştii din municipiu. 

Conform IJP Prahova,  ultima dată, copilul fusese văzut de familie sâmbătă în jurul orei 15.30. Din momentul în care părinții au anunțat dispariția, 34 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au scotocit întreaga zonă. Polițiștii au adus și un câine de urmă.

Din fericire, băiețelul a fost găsit în jurul orei 19.15, după aproape patru ore de căutări, în cartierul Bereasca.

Pentru a preveni astfel de cazuri IJP Prahova a transmis câteva recomandări:

– Nu lăsa nicio clipă copiii nesupravegheati!

– Învață-ți copilul să nu meargă niciodată pe scurtături şi să stea întotdeauna în zone bine luminate!

– Instruiește-ți copilul să nu plece niciodată cu un alt adult de la şcoală, decât dacă a primit aprobarea ta în prealabil. Dacă cineva îi spune că este o urgenţă şi că trebuie să plece imediat cu el, învaţă-ţi copilul ca înainte de toate să verifice la telefon acest lucru, sunându-te şi întrebându-te.

– Învaţă copilul că este în regulă să spună NU! – “Spune NU dacă o persoană pe care nu o cunoşti te invită la o plimbare cu maşina!”

– Învață copilul să nu accepte niciodată bani sau cadouri de la nimeni, cu excepţia cazurilor în care i-ai spus că este în regulă să accepte şi cu ce ocazie.

– Explică-i că sunt situaţii în care este mai bine pentru siguranţa lui să nu fie politicos cu cei din jur – atunci când copilul simte că cineva nu îi inspiră încredere, că îl sperie sau îl deranjează; învaţă-l că cel mai bine este să plece de lângă acea persoană cât mai repede cu putinţă, să se opună şi să atragă atenţia asupra sa, asupra a ceea ce se întâmplă cu el prin diverse mijloace: dând din picioare, ţipând, încercând să fugă.

– Copiii trebuie încurajaţi să îşi asculte instinctele! Pentru siguranţa lor, ei trebuie să ştie că dacă cineva îi face să se simtă inconfortabil, speriaţi sau confuzi, pot vorbi oricând despre această cu un părinte sau cu un adult de încredere!

– Asigură-te că îşi ştie adresa, numărul de telefon şi numele părinţilor, dar nu le spune oricui.

– Învață-l să ceară voie părinţilor dacă vrea să meargă undeva după ore.

– Învață-l să nu deschidă uşa necunoscuţilor.

– Explică-i că trebuie să anunţe un adult când intră pe internet şi să nu navigheze decât în paginile în care îi dau voie părinţii.

– Învață-l că trebuie să spună imediat părinţilor dacă cineva îi pune întrebări personale sau intime, să nu dea niciodată adresa, numărul de telefon, vârstă, şcoală sau alte informaţii celor cu care corespondează pe internet si, mai ales, să îşi anunţe imediat părinţi dacă cineva de pe internet îi cere să se întâlnească cu el, chiar dacă este o persoană cunoscută.

 

Articolul precedentCine au fost premierii României după Revoluție
Articolul următorÎncepe cea de a 9a ediţie a Festivalului de Teatru Toma Caragiu Ploieşti!
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.