Polițiștii din cadrul Poliției orașului Mizil au fost sesizați, marți seară, despre un autoturism care ar fi răsturnat pe marginea carosabilului, pe o stradă din Gura Vadului. Cercetările au scos repede la iveală ce se întâmplase acolo.

Potrivit IJP Prahova, “persoana aflată la volanul autoturismului nu a suferit vătămări corporale în urma evenimentului rutier, reușind sa iasă singur din autoturism, plecând apoi de la fața locului cu un prieten.

La scurt timp, la sediul poliției s-a prezentat conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 17 ani care a recunoscut că el a condus autoturismul în cauză.

Cu ocazia verificărilor în bazele de date s-a constatat faptul că tânărul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând un rezultat negativ”.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentTânăr de 17 ani, căutat de Poliție după ce și-a înjunghiat un prieten, într-o vilă din Bușteni
Articolul următorUcraina se pregătește de război. Reportaj din regiunea unde armele nu tac VIDEO