Veolia Energie Prahova solicită Primăriei Ploiești peste 60 de milioane de lei! Solicitarea vine în contextul în care contractul semnat între operatorul de termie și municipalitate aflat în vigoare până la data de 1 mai îi permite Veoliei să solicite executivului ploieștean  anumite diferențe de costuri și penalități plătite.

Spre exemplu, operatorul a invocat în cadrul unei adrese emisă zilele acestea inclusiv faptul că numărul de abonaţi a scăzut în ultimii ani, precizând că, potrivit contractului, municipalitatea este obligată să achite anumite despăgubiri.

Astfel, pentru scăderea cantității de energie termică distribuită, Veolia Energie solicită aproximativ 12,7 milioane lei.

Totodată, societatea de termoficare solicită și peste 12,200 milioane lei despăgubiri reprezentând costurile cu certificatele de emisii de dioxid de carbon.

Iar solicitările Veoliei Energie nu se opresc aici!

Operatorul ar dori ca peste 35,7 milioane de lei să fie plătiți de la bugetul local pentru a acoperi diferenţele de costuri la prețul gazului, pentru perioada 1 ianuarie 2016 – 31 ianuarie 2019.

În solicitarea operatorului se arată că numai pe luna ianuarie a acestui an, ratrapajul ar fi de 5,7 milioane de lei, a calculat operatorul.

La un prim calcul, municipalitatea ar trebui să plătească în următoarea perioadă, de la bugetul local, peste 60 de milioane de lei.

Vă reamintim faptul că în 2017, Consiliul Local Ploiești a aprobat o plată de 13 milioane de lei, pentru pierderile Veoliei Energie, mai precis pentru a acoperi diferenţele de costuri cu materia primă pentru perioada 2014-2016.

Solicitările Veoliei Energie vin cu două luni înainte de finalul contractului semnat cu Primăria Ploiești.

În acest moment,din cauza lipsei de reacții și a faptului că nu s-a luat niciun fel de măsură până în prezent, municipalitatea a fost prinsă în corzi de operatorul de termoficare. În cazul în care nu se va ajunge la o înțelegere, ploieștenii ar putea să rămână fără apă caldă!

Se pare că singura variantă este prelungirea actualului contract, însă pe lângă suma de peste 60 milioane lei, Veolia Energie a solicitat și o majorare a tarifului la Gigacalorie la 340 lei fără TVA.

 

Articolul precedentBazinul Vega ar putea fi închis în această primăvară pentru noi reparaţii
Articolul următorViceprimarii Ganea şi Pană, primele discuţii la MApN, ANL şi Ministerul Sănătăţii pentru viitorul Spital Municipal Ploieşti | VIDEO