Intervenții pe bandă rulantă în ultima perioadă, ale jandarmilor prahoveni, pentru alungarea urșilor care au ajuns în localități din județ. Acțiunile s-au derulat cu sprijinul tehnicienilor veterinari și al personalului fondurilor de vânătoare în Prahova la Breaza, Adunaţi, Poseşti, Sinaia şi Buşteni.
Între 24 și 30 iunie, prin sistemul S.N.U.A.U. – 112, în localitățile amintite au fost înregistrate nouă cazuri de acest fel, în total 11 urși fiind alungați de echipaje IJJ.
“O intervenţie deosebită a avut loc în localitatea Schiuleşti, unde un urs era prins într-un laţ aflat în gardul unei grădini. Poziția în care acesta era imobilizat făcea aproape imposibilă tranchilizarea acestuia deoarece s-ar fi putut sufoca având în vedere că se afla pe marginea unei râpe. S-a reușit totuși prinderea lui de picioare cu două corzi, până când lațul a fost desfăcut de la gât. Ulterior animalul a fost relocat în același fond de vânătoare. În celelalte cazuri urșii au fost îndepărtați de jandarmi prin folosirea semnalelor acustice”, au relatat reprezentanții jandarmilor.
Intervenții ale jandarmilor, tehnicienilor veterinari si ale personalului fondurilor de vânătoare în Prahova la ursi În intervalul 24.06 – 30.06.2019, prin sistemul S.N.U.A.U. – 112 au fost sesizate un număr de 9 cazuri de prezenţă a 11 urşi în mai multe localităţi de pe raza judeţului Prahova, cum ar fi Breaza, Adunaţi, Poseşti, Sinaia şi Buşteni. O intervenţie deosebită a avut loc în localitatea Schiuleşti, unde un urs era prins într-un laţ aflat în gardul unei grădini. Poziția în care acesta era imobilizat făcea aproape imposibilă tranchilizarea acestuia deoarece s-ar fi putut sufoca având în vedere că se afla pe marginea unei râpe. S-a reușit totuși prinderea lui de picioare cu două corzi, până când lațul a fost desfăcut de la gât. Ulterior animalul a fost relocat în același fond de vânătoare. În celelalte cazuri urșii au fost îndepărtați de jandarmi prin folosirea semnalelor acustice.
Publicată de Jandarmeria Prahova pe Duminică, 30 iunie 2019