Serviciul de Ambulanță Județean Prahova este în căutare de voluntari pentru stația Ploiești. 25 de locuri sunt disponibile.

În perioada 15-31 octombrie, SAJ Prahova organizează o nouă sesiune de recrutare pentru volontari. În această etapă 25 de locuri sunt disponibile.

Acte necesare 

  • Cererea de inscriere,
  • Declaratie de Consimtamant potential voluntari,
  • Declaratie pe propria raspundere,
  • Adeverinta medicala de la medicul de familie din care sa reiasa ca nu potentialul voluntar nu sufera are boli cronice si poate efectua efort fizic,
  • dosar cu sină.

Persoanele interesate pot depune dosarul la sediul SAJ Prahova din Ploiești, Șoseaua Vestului nr. 24 (de luni până joi în intervalul 07:00-15:00, vineri între 07:00-13:00) până cel tarziu la data de 31.10.2022.

De asemenea documentele pot fi trimise si pe email la adresa [email protected].

Activitatea de voluntariat în cadrul SAJ Prahova

Voluntarul își va desfășura activitatea în cadrul Stației Ploiești de luni până vineri, în intervalul 07:00-19:00, pe autosanitare de tip A, B ale SAJ Prahova, împreuna cu echipajul acestora.

Este exclusă participarea voluntarilor pe ambulanțele de tip ACD deoarece acestea nu presupun decât locuri pentru medic si ambulanțier.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentRareș Bogdan: „Nu tranzacționăm cel mai important minister din guvern. Doar așteptăm o nominalizare de la PSD”
Articolul următorPeste 3.000 de localităţi primesc bani din fondul de rezervă bugetară pentru funcționarea până la sfârșitul anului