Tensiuni mari în Primăria Ploiești din cauza problemelor financiare! Conform surselor realitateadeprahova.ro, angajații instituției riscă să nu primească salariile la timp.
Același surse din rândul administrației publice ploieștene ne-au povestit faptul că, în cadrul unei ședințe, primarul Adrian Dobre ar fi cerut ca mai întâi să fie plătite serviciile de utilitate publică și pe urmă să fie virate salariile angajaților.
Asta în condițiile în care Direcția Economică a înaintat către edilul șef al orașului ordinul de plată al salariilor, numai că Dobre nu dorește să-l semneze.
Teoretic, funcționarii publici ar trebui să își primească mâine salariile.
Practic acum aceștia așteaptă ca șeful administrației publice ploieștene să decidă dacă va semna documentul pentru ca banii să fie virați în conturile acestora sau va solicita în continuare ca prioritar să fie plătite serviciile de utilitate publică.