Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești nu va mai trimite, pe perioada stării de urgență, somații persoanelor care înregistrează datorii la bugetul local. Un nou act normativ cu privire la măsurile financiar-fiscale reglementează suplimentar și aspectele care țin de emiterea de somații.
Potrivit noii Ordonanțe de Urgență, care a intrat în vigoare la finele săptămânii trecute, „se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită, prin somație și prin valorificarea bunurilor la licitație, a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești definitive pronunțate în materie penală, provenite din săvârșirea de infracțiuni”.„Noul act normativ, respectiv OUG 48/2020, a intrat în vigoare pe 16 aprilie, dată de la care Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești nu mai emite somații, măsura urmând să se aplice pe toată perioada stării de urgență”, a precizat Simona Dolniceanu, directorul SPFL Ploiești.
Cei care au datorii la bugetul local nu trebuie să răsufle ușurați. Măsura se va aplica numai pe perioada stării de urgență, timp în care „termenele de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili creanțe fiscale și de a cere executarea silită, precum și cel al contribuabilului /plătitorului de a cere restituirea creanțelor fiscale, prevăzute de Codul de procedură fiscală, se suspendă sau nu încep să curgă până la împlinirea termenului prevăzut”.