O comisie mixtă a fost constituită în Prahova, pentru verificarea modului de aplicare și respectare a actelor normative în vigoare în domeniul protecției mediului de către persoanele fizice şi juridice din județ care dau foc miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase. Acțiunile de verificare în sistem integrat au fost declanșate ca urmare a valului de incendii necontrolate de vegetație uscată. 

Comisia este coordonată de reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, ai Gărzii Naționale de Mediu- Comisariatul Județean Prahova, ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Prahova, ai Inspectoratului Județean de Poliție Prahova și ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova. Aceasta va efectua verificări, prin sondaj, la persoanele fizice şi juridice din județul Prahova care dețin/ administrează terenuri agricole, după ce, în ultimele săptămâni, pompierii au intervenit pentru stingerea unui număr foarte mare de incendii provocate de arderea vegetaţiei uscate în scopul igienizării suprafețelor agricole şi pregătirii acestora pentru lucrările de primăvară.

„În afara acestor verificări prin Comisia mixtă, Instituția Prefectului Prahova va face o prioritate și din a monitoriza modul în care instituțiile statului cu rol în prevenirea, gestionarea și identificarea cetățenilor care incendiază terenurile fără a respecta legea, își respectă obligațiile legale, în plan local”, a transmis prefectul județului, Virgiliu Daniel Nanu.

Amenzile pot ajunge la 2.500 de lei

Potrivit legii, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor:

– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;

– amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.

De asemenea, inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe şi care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea şi stingerea acestora se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, H.G. nr. 537/2007 privind stabilirea sancţiunilor în domeniul apărării împotriva incendiilor.

“Având în vedere că legislația interzice arderea la întâmplare a vegetației uscate, iar cei care fac acest lucru, pun în pericol gospodăriile, fondul forestier, bunuri materiale importante sau chiar vieți omenești, prefectul județului face un apel către populație, să respecte interdicțiile privind focul deschis, mai ales în această perioadă în care propagarea flăcărilor este favorizată și de condițiile meteorologice”, au mai transmis reprezentanții Prefecturii Prahova.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentMinisterul Apărării: Mină marină, observată în largul Mării Negre, la 70 de kilometri travers de Capu Midia
Articolul următorAnunţul lui Rafila despre când începe distribuirea pastilelor cu iod populației