Serviciul de Ambulanță Județean Prahova este în căutare de voluntari pentru stația Ploiești. 25 de locuri sunt disponibile.
În perioada 15-31 octombrie, SAJ Prahova organizează o nouă sesiune de recrutare pentru volontari. În această etapă 25 de locuri sunt disponibile.
Acte necesare
- Cererea de inscriere,
- Declaratie de Consimtamant potential voluntari,
- Declaratie pe propria raspundere,
- Adeverinta medicala de la medicul de familie din care sa reiasa ca nu potentialul voluntar nu sufera are boli cronice si poate efectua efort fizic,
- dosar cu sină.
Persoanele interesate pot depune dosarul la sediul SAJ Prahova din Ploiești, Șoseaua Vestului nr. 24 (de luni până joi în intervalul 07:00-15:00, vineri între 07:00-13:00) până cel tarziu la data de 31.10.2022.
De asemenea documentele pot fi trimise si pe email la adresa [email protected].
Activitatea de voluntariat în cadrul SAJ Prahova
Voluntarul își va desfășura activitatea în cadrul Stației Ploiești de luni până vineri, în intervalul 07:00-19:00, pe autosanitare de tip A, B ale SAJ Prahova, împreuna cu echipajul acestora.
Este exclusă participarea voluntarilor pe ambulanțele de tip ACD deoarece acestea nu presupun decât locuri pentru medic si ambulanțier.
Sursa: Realitatea de Prahova