Angajații Poliției Locale Ploiești au fost băgați joi în ședință de primarul Adrian Dobre. Temele discuțiilor au fost legate atât de măsurile care trebuie luate la nivelul Ploieștiului în ceea ce privește ordinea și liniștea publică, cât și cele legate de salubritate.

Edilul s-a arătat nemulțumit de faptul că activitatea polițiștilor locali nu este vizibilă în stradă. În replică, angajații instituției i-au explicat primarului faptul că atribuțiile pe care le au sunt limitate, dar și că din punct de vedere numeric nu pot acoperi toate zonele orașului.

”Suntem șase sau opt patrule pe zi în tot orașul”, i-a explicat un polițist local primarului Adrian Dobre.

Primarul Adrian Dobre le-a solicitat polițiștilor locali să supravegheze mai mult zonele considerate puncte negre.

”Având în vedere situația din municipiul Ploiești am spus că problema salubrității devine o prioritate. Vă rog foarte mult, nu mai veniți cu astfel de scuze. Dumneavoastră trebuie să aplicați legea. Sunt puncte în municipiul Ploiești unde sunt ridicate constant aceste deșeuri și fix a doua zi, zici că nici nu ai fost pe acolo Am solicitat conducerii dumneavoastră să se pună la punct cu programul pe care îl are fie RASP, fie Rosal pe zonele respective, astfel încât să întăriți controlul pe temele respective, pentru că altfel facem munca în zadar. Constat că în continuare se întâmplă aceleași lucruri, că în continuare se depozitează gunoi în aceleași puncte.Că s-a întâmplat probabil la un cetățean care nu a știut, care probabil nu a avut cunoștință de toate procedurile acestea, dar avem puncte în care zilnic, zilnic se depozitează deșeuri. Am solicitat ca pe lângă patrulă, să faceți pază în zonele respective, să dați amendă, să verificați…dacă pui mâna pe un sac din ală, este imposibil să nu dai peste o hârtie care să te ducă către cel care depozitează deșeurile respective”, a susținut primarul Adrian Dobre.

Articolul precedentDouă persoane rănite, la Bucov! Unui șofer i s-a făcut rău la volan
Articolul următorIntroducerea unei penalități pentru ploieștenii care nu colectează selectiv a fost amânată