Ministerul Apărării Naţionale organizează, luni, în ziua sărbătorii Sfântului Andrei, ocrotitorul României, începând cu ora 12,00, ceremonialul militar şi religios de resfinţire a Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial, aflată pe platoul din apropierea Vârfului Caraiman din Munţii Bucegi.
Ceremonia este organizată cu ocazia finalizării, cu opt luni înainte de termenul prevăzut inițial, a lucrărilor de restaurare şi reabilitare a monumentului istoric, anunță MApN.
La ceremonie vor participa militari din toate unităţile de vânători de munte ale Armatei României, care vor purta steagurile de identificare ale acestora.
Evenimentul va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naţionale.
Lucrările de reabilitare a monumentului istoric situat în Munţii Bucegi, la altitudinea de 2.291 m, în apropiere de Vârful Caraiman, au fost contractate de Ministerul Apărări Naţionale, în calitate de administrator legal al monumentului.
Sursa: Realitatea de Bucuresti