O comisie care va coordona activitatea de repartizare a copiilor din Ucraina în școlile și grădinițele din județ a fost constituită la nivelul ISJ Prahova.

Comisia este formată din inspectorul școlar general, doi inspectori școlari, trei cadre didactice și un psiholog/consilier școlar. Constituită în conformitate cu un ordin al ministrului Educației publicat la finalul săptămânii trecute în Monitorul Oficial, aceasta va coordona activitatea de repartizare a preșcolarilor/elevilor la unitățile de învățământ în care pot desfășura activități educaționale, precum și în instituțiile în care vor beneficia de asistență psihopedagogică și consiliere.

“Cererile de înscriere  pot fi depuse in format letric, la secretariatul Inspectoratului Școlar Județean Prahova sau transmise, în format electronic, pe adresa  de e-mail: [email protected]

Modelul cererii de înscriere este redactat in trei variante, dintre care o varianta in limba română, o variantă în limba ucraineană și o variantă în limba engleză, iar solicitanții pot completa cererea in oricare dintre cele trei limbi.

Modelul cererii de înscriere în cele trei limbi este disponibil, în format letric, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Prahova și, în format electronic, pe site-ul www.isjph.ro”, anunță ISJ Prahova.

Comisia de repartizare trebuie să analizeze cererile de înscriere în regim de urgență, în termen de cel mult o zi de la data depunerii lor. Aceeași comisie decide unitățile de învățământ preuniversitar si, după caz, palatele și cluburile copiilor, precum și unitățile complexe de asistență medicală de tip spital în care vor fi repartizați preșcolarii/elevii pentru care au fost depuse respectivele cereri. 

Peste trei milioane de oameni au fugit din Ucraina, de la începutul invaziei, iar aproximativ jumătate dintre refugiați sunt copii, potrivit datelor făcute publice de ONU și UNICEF.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedent45 de laboratoare mobile de educație rutieră, achiziționate de Poliția Română
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția din 26 februarie 2022