La data de 20.12.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi inculpați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și viol.

În cauză s-a reținut că, în perioada 2017 – 2019, o inculpată și-a exploatat sexual copilul minor (în vârstă de 13 ani la momentul debutului activității infracționale), obligând-o să practice prostituția în scopul obținerii unor sume de bani și alimente, care să acopere nevoile primare ale minorei și ale sale.

Cu privire la cel de-al doilea inculpat s-a reținut că, în perioada aprilie – mai 2019, a adăpostit persoana vătămată minoră în locuința sa și a exploatat-o sexual, prin obligarea la întreținerea de relații sexuale cu diverși clienți, apropiați ai inculpatului.

Activitatea infracțională a fost desfășurată cu consimțământul mamei persoanei vătămate. În aceeași perioadă, profitând de imposibilitatea persoanei vătămate minore de a-și exprima în mod valabil voința, inculpatul a întreținut relații sexuale cu aceasta.

La data de 21.12.2022, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a inculpaților pentru o perioadă de 30 de zile.

Pe parcursul urmăririi penale, persoana vătămată a beneficiat consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Ploiești și B.C.C.O. București și a beneficiat de sprijinul operațional al jandarmeriei.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorPrahova. Explozie într-o locuință din Valea Călugărească. Un bărbat este rănit grav