Prima zi a lunii februarie aduce o obligaței nouă pentru toți dascălii din România. Este vorba de declarația prin care aceștia își asumă faptul că nu acordă meditaţii contra cost elevilor de la clasele unde predau. Mulți profesori sunt revoltați de noua reglementare, pe care o consideră periculoasă și jignitoare la adresa profesiei.

Altfel, vor intra sub incidența Codului penal pentru falsul în declarații. Asta, cu toate că noua lege a Educației interzice expres acest lucru profesorilor.

Începând cu 1 februarie, intră în vigoare ordinul care aprobă Procedura pentru completarea declarațiilor de interese de către personalul didactic de predare. Acest ordin se referă în special la declarațiile în care profesorii trebuie să precizeze, explicit, că nu desfășoară activități de meditație contra cost cu elevii din clasele în care predau.

De la abatere disciplinară la dosar penal și risc de închisoare

Conform legislației din învățământul preuniversitar, oferirea meditațiilor elevilor din propria clasă este considerată o abatere disciplinară.

Potrivit noii prevederi din ordinului nr. 3.051 din 11 ianuarie 2024, fapta este infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă. Potrivit legii, cercetarea disciplinară a personalului didactic auxiliar se realizează conform prevederilor Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată. Capitolul II Răspunderea disciplinară, cu modificările și completările ulterioare.

Președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP) Iași, Laviniu Adrian Lăcustă, consideră această declarație de interese drept abuzivă. Lăcustă a subliniat că legea deja interzice meditațiile la clasă, iar introducerea declarației presupune o lipsă de încredere în profesori, potrivit ziaruldeiasi.ro.

Articolul precedentPercheziții DNA acasă la Iulian Dumitrescu, președintele CJ Prahova
Articolul următorCozmin Gușă: George Simion în România e ca Trump în Statele Unite. Îi bate pe Ciucă și pe Ciolacu în turul 2