Polițiștii de Investigații Criminale de la Secția 3 Ploiești au depistat, ieri, o femeie din municipiu pe numele căreia fusese emis mandat european de arestare. Aceasta avea de executat o pedeapsă cu închisoarea, pentru înșelăciune.

“La data de 2 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor Secției nr.3 de poliție Ploiești, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pe numele unei femei în vârstă de 40 de ani din municipiu.

Pe numele acesteia, autoritățile judiciare din Slovacia au emis Mandat European de Arestare pentru arestarea în vederea extrădării, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune”, a informat IJP Prahova.

Femeia în cauză a fost condusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care a dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore, ulterior aceasta fiind prezentată Curții de Apel Ploiești, care a dispus arestarea sa provizorie pentru o perioada de 15 zile.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentStimulente financiare pentru cei care angajează elevi și studenți pe perioada de vară
Articolul următorPrahova. Peste 100 de sancțiuni aplicate de polițiști în urma unor acţiuni de control