Polițiștii din Ploiești efectuează 5 percheziții la persoane bănuite de furturi din locuințe și dintr-un autovehicul. 5 persoane vor fi conduse la sediul poliției, pentru audieri.
La data de 15 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din Ploiești efectuează 5 percheziții la locuințele unor persoane bănuite de furturi din locuințe și furt dintr-un autovehicul. Două descinderi au loc în Ploiești și alte trei în Valea Călugărească.
Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada martie – aprilie a.c., persoanele în cauză ar fi săvârșit 6 infracțiuni de furt din locuințe de pe raza municipiului Ploiești. Se pare că aceștia pătrundeau în locațiile vizate prin efracție, pe timpul nopții, de unde sustrăgeau bunuri și valori (bani, bijuterii, electronice, parfumuri, obiecte vestimentare etc).
De asemenea, acealeași persoane sunt bănuite că, la data de 28 aprilie, ar fi spart geamul lateral al unui autovehicul din Ploiești, din habitaclul căruia ar fi sustras un portofel, care conținea acte și suma de 100 de lei.
Până în prezent, prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la peste 25.000 de lei.
5 persoane vor fi fost conduse la sediul poliției, pentru audieri.
La percheziții participă și jandarmi.