????????????????????????????????????

Petrolul a reușit să bifeze cea de-a doua victorie din 2019,  lupii câştigând partida disputată, marți seară, pe “Ilie Oană”, cu ACS Energeticianul. După cele 90 de minute, formația ploieșteană a reușit să se impună cu scorul de 2-0, grație golurilor marcate de către Arnăutu şi Robert Moldoveanu.

Conștienți de necesitatea victoriei,după două rezultate de egalitate, petroliştii au început un joc în forță cu Energeticianul.

Tânărul portar  al oaspeților,Teodor Axinte, a reușit să facă față  asediului lupilor galbeni timp de 20 minute.

În minutul 5, goalkeeper-ul Energeticianului a salvat incredibil la reluarea, din 8 metri, a lui Ştefănescu, apoi, la două minute distanță, a respins, de sub transversală, şutul aceluiaşi Ştefănescu. S-a opus chiar şi la penaltyul bătut, în dreapta sa, de către Marinescu (min.9), o lovitură de pedeapsă dictată după ce Daniel Lung a avut o intervenţie în urma căreia i-a spart, la propriu, capul lui Bucşa.

Norocul oaspeţilor a persistat! În minutul 10, Dragu a respins de două ori de pe linia porţii, într-un interval de doar trei secunde, la şuturile lui Puşcaş!

În cele din urmă, ARNĂUTU i-a încheiat perioada de invicibilitate a lui Axinte, atacantul “lupilor” marcând mult aşteptatul gol după ce a recuperat un balon la 25 de metri de buturile adverse, a avansat până în marginea careului mare şi a şutat imparabil!

Până la pauză nu s-a mai marcat, deşi ocazii au mai fost, dar Marinescu (31), Ştefănescu (37) sau Moldoveanu (39) au continuat să-l evidenţieze pe Axinte, iar partea secundă a fost deschisă de o nouă ratare a lui Ştefănescu (47), mijlocaşul ploieştenilor şutând, dintr-o poziţie ideală, peste poarta adversă.

Şi cum desprinderea pe tabelă a întârziat să apară, oaspeţii au îndrăznit ceva mai mult în ofensivă şi n-a lipsit mult să dea lovitura, atunci când Alexandru Popescu (79) a trimis, de la zece metri, pe direcţia lui Cezar Lungu.

Imediat, Robert Moldoveanu (80) a trecut de fundaşii adverşi şi, după ce l-a driblat şi pe Axinte, a trimis spre poartă, dar Misăraş a reuşit să se replieze şi să respingă in-extremis. La următoarea tentativă, însă, MOLDOVEANU (82) n-a mai ratat, reuşind să aducă liniştea cu un gol marcat după ce a primit o pasă excelentă de la Rusu şi a plasat balonul pe lângă portarul advers.

După 25 de etape, Petrolul Ploiești ocupă locul cinci  în ierarhia Ligii 2, cu 50 de puncte, iar duminică, de la ora 18.00, va juca, la Timişoara, cu ASU Politehnica.

Foto: Cristian Stavri

Articolul precedentPrimarul Dobre invită ploieștenii la o dezbatere pe tema termoficării | VIDEO
Articolul următorTrei minori au dispărut dintr-un centru de plasament din Câmpina