Doi tineri din Ploiești au văzut moartea cu ochii în timp ce se relaxau la scara unui bloc! Aceștia au fost atacați cu săbii și cuțite de un grup de etnie rromă. Au scăpat cu viață ca prin minune!  Fix în acele moment de groază au avut norocul să treacă pe acolo o patrulă de poliție. Au suferit, însă, răni grave care au necesitat îngrijiri medicale, iar unul dintre ei este în continuare internat.

 

Una dintre victime ne-a povestit momentele de  groază prin care au trecut! Se pare că totul a fost premeditat și a pornit de la un schimb de replici cu o persoană pe care o cunoșteau din vedere, dar cu care n-au avut probleme în trecut, fiind simpli vecini de cartier.

“S-a enervat din senin și ne-a spus “lasă că vedeți voi cine sunt eu în orașul ăsta”. La scurt timp după a venit o mașină Opel Insigna din care au coborât patru persoane, s-au alăturat celor care erau deja acolo și, de nicăieri, au mai apărut alte câteva persoane. În total erau cam 15 indivizi înarmați cu săbii și cuțite, iar unul dintre ei a venit și mi-a dat cu un cuțit de vânătoare în abdomen. După aceea, am fost lovit cu cuțitul în gură, mi-au spart dinții și am avut nevoie de cusături. Un alt individ s-a dus la mașină și a scos din portbagajul acesteia o sabie și, ținând-o cu ambele mâini, a vrut să-l lovească pe prietenul meu în cap. L-ar fi omorât dacă acesta nu se apăra cu mâinile, iar acum este încă internat, a fost operat și va fi mutat la un spital din București, după ce sabia i-a tăiat mâna până la os, i-a tăiat mușchii și tendoanele. M-au lovit și pe mine cu sabia în cap și în acel moment mi-a picat portofelul, iar unul dintre indivizi mi l-a furat. A doua zi un polițist mi-a spus că l-a găsit pe capota mașinii lui, dar fără bani în el și mi l-a returnat.

Ne loveau cu pumnii și picioarele și singurul motiv pentru care am scăpat fără să fim omorâți este acela că întâmplător o patrulă de la Secția nr. 4 de Poliție a trecut prin zonă și când a văzut ce se întâmplă a oprit și a chemat salvarea și criminalistica. Am fost duși la spital, iar ulterior am fost chemat de patru ori la poliție să dau declarații. Am făcut și plângere penală, am fost să iau și certificat medico-legal. Cu toate acestea, nici până în ziua de azi agresorii nu au fost prinși. Polițiștii au zis că au fost să-i caute acasă, în cartierul Bereasca, dar nu i-au găsit, s-ar fi ascuns. Este incredibil că după două zile astfel de agresori, care omoară oameni pe stradă la comanda unuia care vrea să se dea mare, sunt încă în libertate! Noi ploieștenii ne-am săturat să trăim într-un oraș atât de riscant pentru noi și pentru copiii noștri! În ultima vreme au fost numai scandaluri, bătăi, drept dovadă ce ni s-a întâmplat nouă, iar agresorii sunt bine, mersi, nu-i deranjează nimeni!”, a povestit unul din tinerii agresați.

Polițiștii au stabilit identitatea uneia dintre persoanele implicate în scandal, care a fugit de la fața locului și urmează să fie adusă la sediul poliției pentru audieri. Oamenii legii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe și, în urma verificărilor, se va stabili câte persoane și cine a mai participat la incident pentru a se lua măsurile care se impun în funcție de gravitatea faptelor, au precizat reprezentanții IJP Prahova.

 

Potrivit unor surse apropiate anchetei, persoana identificată nu s-a prezentat la poliție când a fost chemată, în cursul zilei de ieri. De asemenea, sursele au mai precizat că la poliție a fost citată și o femeie care s-ar fi aflat în Opelul Insigna cu care au venit agresorii. Mașina este la ora actuală în custodia Secției de Poliție numărul 4

 

Vezi mai jos imagini cu cei doi tineri agresați:

Articolul precedentPesta porcină face ravagii în județul Prahova! Noi cazuri confirmate
Articolul următorS-a înființat Asociaţia Victimelor Abuzurilor Direcţiei Naţionale Anti-Coruptie din România !