Conducerea Ploieşti Shopping City a fost amendată de Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor, iar o zonă a complexului comercial a fost închisă, după nereguli constatate în privinţa traseelor de aprovizionare a restaurantelor şi evacuare a deşeurilor. 

Şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Sud Muntenia, Ion Iordăchescu, a anunţat că au fost aplicate două amenzi, în valoare însumată de 40.000 de lei.

“În cadrul unei acțiuni de control întreprinse de Comisariat Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Prahova pentru cercetarea unei reclamatii, a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu la operatorul economic la SC Ploiesti Shopping City SRL. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 2 amenzi contravenționale, în valoare totală de 20.000 lei. De asemenea, s-au dispus următoarele măsuri: oprire temporara a prestarii serviciilor pana la remedierea deficientelor pentru zona holuri de acces si lifturi aprovizionare fast food-uri; stabilire traseu evacuare gunoi menajer”, a explicat Ion Iordăchescu, într-un mesaj publicat vineri seară.

“Abaterile constatate în timpul controlului au fost:

– lifturi si holuri acces produse alimentare pentru zona de fast food neigienizate;
-lifturile erau utilizate atât pentru aprovizionare produse alimentare cât și pentru evacuare gunoi menajer;
-nerespectare masuri dispuse la controlul anterior”, a mai comunicat şeful CRPC Sud Muntenia.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentAstăzi este Sfântul Ioan Botezătorul. Două milioane de români își serbează onomastică
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET