Un bărbat din comuna prahoveană Filipeştii de Târg s-a ales cu dosar penal, după ce a modificat poziţia contorului de gaze, în încercarea de reducere a consumului înregistrat. Prahoveanul este cercetat acum pentru două infracţiuni.

Cazul a fost descoperit sâmbătă de poliţişti. Aceştia au constatat că placa de contor era aşezată într-o poziţie neobişnuită, care făcea ca aparatul de măsurat să nu înregistreze tot consumul.

“La data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Florești, în urma unor investigații, au constat faptul că un imobil din comuna Filipeștii de Târg avea modificată poziția standard a plăcii de contor montată la imobilul în cauză, respectiv din poziția verticală l-au poziționat orizontal, astfel, placa de contor nu a mai înregistrat consumul de gaze naturale. Proprietarul imobilului a recunoscut comiterea faptei, precum și motivul, respectiv diminuarea contorizării consumului de gaze”, se arată într-un comunicat transmis duminică de Inspectorartul de Poliţie Judeţean Prahova.

“În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de furt și deteriorarea și modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a consumului de gaze naturale”, au mai anunţat reprezentanţii IPJ Prahova.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentCod galben de ceață în 15 județe din România
Articolul următorPieton lovit de un şofer băut pe DN1, în Prahova. Acesta şi a fugit de la locul accidentului