O grupare de proxeneți, formată din infractori care mai fuseseră condamnați pentru astfel de fapte, a acționat, de anul trecut, în nu mai puțin de șapte județe.

Fetele, unele minore, erau racolate prin intermediul rețelelor de socializare, după care povestea de iubire cu care erau ademenite se transforma într-un adevărat coșmar. Procurorii DIICOT au prezentat detalii înfiorătoare despre tratamentele la care erau supuse tinerele, pentru a fi obligate să întrețină relații sexuale pe bani.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Grupurilor de Criminalitate Organizată, au efectuat miercuri șase percheziții domiciliare pe raza județelor Prahova, Ialomița și Constanța, într-o cauză având ca obiect infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, proxenetism, trafic de minori, act sexual cu un minor și viol.

Anchetatorii relatează că, în cursul anului 2021, “membrii grupului, care au desfășurat anterior activități infracționale pe linia proxenetismului, fapte pentru care de altfel au fost cercetați și condamnați, au luat rezoluția de a iniția și constitui un grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism. În acest scop, au recrutat mai multe persoane vătămate minore, pe care le-au obligat la practicarea prostituției în beneficiul lor patrimonial.

Unul dintre membrii grupului a avut rolul de a racola persoanele vătămate minore pe care le-a abordat prin intermediul unor rețele de socializare în scopul inducerii acestora în eroare pretinzând că urmărește dezvoltarea unor relații sentimentale cu acestea.

Ulterior, persoanele vătămate majore care au fost determinate să se prostitueze și persoanele vătămate minore au fost transportate și cazate în apartamente închiriate în diferite localități din România, situate pe raza județelor Constanța, Ialomița, Buzău, Prahova, Alba, Timiș și Argeș”.

Clienții grupării de proxeneți erau atrași prin anunțuri postate on-line. Între timp, fetele racolate erau pur și simplu terorizate, mai ales dacă refuzau să le facă pe plac proxeneților. Potrivit procurorilor, pentru a menține un control permanent asupra minorelor, apelurile clienților erau preluate, la solicitarea traficanților, de către alte persoane de sex feminin care se prostituau în favoarea acestora de mai mult timp.

Minoră răpită, obligată să se prostitueze prin bătaie și viol

“În ceea ce privește una dintre persoanele vătămate minore, în vârstă de 15 ani, care a fost răpită de către membrii grupului de la adresa de domiciliu situată în județul Hunedoara, transportată și, ulterior, cazată într-un apartament închiriat pe raza județului Ialomița, au fost exercitate presiuni de natură fizică și psihică (oferirea de băuturi alcoolice, inducerea ideii că activitatea de prostituție este una sigură și că din aceasta se obțin sume mari de bani, loviri repetate, lipsirea de libertate în mod ilegal prin încuierea sa în locuință etc.) în vederea determinării ei la practicarea prostituției. În condițiile în care persoana vătămată minoră a refuzat în mod constant să practice prostituția, aceasta a fost violată de către unul dintre traficanți”, relatează procurorii.

Una dintre victime a încercat să se cațere pe balcoane, pentru a scăpa de proxeneți

Tot anchetatorii au descris cazul unei alte minore, care de asemenea era supusă, de asemenea, în mod frecvent unor agresiuni fizice: “Pentru a-și asigura scăparea, a încercat să fugă din apartamentul unde era obligată să întrețină relații sexuale contra cost prin trecerea dintr-un balcon în altul situat la nivelul superior al clădirii unde era ținută”.

O minoră care abia născuse, găsită în timpul perchezițiilor

“La una dintre adresele percheziționate a fost identificată o victimă a traficului de minori care a fost referită împreună cu fiul său nou-născut reprezentanților D.G.A.S.P.C. Constanța în vederea evaluării, consilierii și aplicării măsurilor de protecție specială”, au mai precizat procurorii DIICOT.

În urma perchezițiilor efectuate au fost ridicate patru telefoane mobile și diverse înscrisuri, iar patru persoane au fost duse la sediul DIICOT, în vederea audierii, existând suspiciuni că sunt implicate în activitatea infracțională.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciilor Centrale ale D.C.C.O., respectiv B.C.C.O. Ploiești, B.C.C.O. Constanța, S.C.C.O. Brăila și Poliția Municipiului Slobozia – Biroul Ordine Publică, A.N.I.T.P. și a beneficiat de sprijinul operațional al luptătorilor din cadrul B.S.I.J. ,,Vlad Țepeș”.

Suportul tehnic și operativ a fost asigurat de către Biroul Tehnic și Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T.-Structura Centrală.

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentROMÂNIA SUVERANĂ. Cum au preluat austriecii economia României. Devalizarea, prin privatizare, a Băncii Agricole
Articolul următorDeţinut de la Jilava, căutat de autorităţi, după ce nu s-a mai întors după o permisiune de a ieşi la ora stabilită