Tragedia petrecută în weekend, în Bucegi, unde o tânără de 24 de ani a murit după ce a alunecat 200 de metri într-o prăpastie, i-a făcut pe salvamontiști să lanseze un nou avertisment. Și asta cu atât mai mult cu cât începe sezonul rece, iar traseele devin și mai periculoase pentru cei care le abordează fără a fi destul de pregătiți sau fără a avea echipament corespunzător.

“O tânără de 24 de ani şi-a pierdut viaţa în Munţii Bucegi. Aceasta încerca să coboare cu prietenii ei de la Monumentul Eroilor spre Cabana Caraiman, când a alunecat şi a căzut aproape 200 de metri pe un vâlcel. Nu a avut nicio şansă de supravieţuire.

Traseul turistic Brâna Caraimanului străbate versantul sud-estic al muntelui şi este destinat doar turiştilor experimentaţi, antrenaţi şi bine echipaţi. Doar ieri acest traseu a fost accesat de sute de turişti, marea lor majoritate fiind nepregătiţi şi total neechipați”, au transmis cei de la Salvamont Bușteni.

Din păcate, sunt destui cei care se pun în pericol pe ei și uneori și viețile altora.

“Chiar în momentul când scoteam trupul tinerei din prăpastie, un părinte îşi transporta copilul de nici un an în braţe. Am încercat să-i explicăm inconştienta de care a dat dovadă şi nu înţelegea nimic din ce-i spuneam. În opinia lui nu greşise cu nimic…

Reamintim că toate traseele care străbat Abruptul Prahovean necesită un echipament şi un antrenament adecvat, mai ales în această perioadă când terenul devine din ce în ce mai îngheţat şi foarte alunecos”, au avertizat salvamontiștii într-o postare pe Facebook.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorVasile Dîncu a demisionat din funcția de ministru al Apărării după declarațiile controversate referitoare la Rusia