CADAVRUL UNEI FEMEI, GĂSIT ÎN ANEXA UNEI CLĂDIRI DIN PLOIEȘTI

CADAVRUL UNEI FEMEI, GĂSIT ÎN ANEXA UNEI CLĂDIRI DIN PLOIEȘTI
Trupul neînsuflețit ar fi fost găsit de către angajatul unei biserici
Un cadavru a fost găsit, marți, în anexa dezafectată a unei clădiri din municipiul Ploiești, surse judiciare declarând, pentru AGERPRES, că este vorba despre o femeie și că există indicii privind comiterea unei infracțiuni contra vieții.
'Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au fost sesizați la data de 24 iunie a.c., prin intermediul SNUAU 112, de către un bărbat din municipiul Ploiești cu privire la faptul că în incinta unei anexe a unei clădiri situate pe strada Carpenului ar fi fost descoperit un cadavru uman. La fața locului s-a deplasat de urgență o echipă operativă formată din polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale, criminalistică și ordine publică, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova', informează Inspectoratul Județean de Poliție Prahova.
Surse judiciare au menționat, pentru AGERPRES, că trupul neînsuflețit ar fi fost găsit de către angajatul unei biserici din apropiere.
Din dispoziția conducerii Poliției Române, la fața locului se deplasează specialiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale și Institutului Național de Criminalistică.
'În urma verificărilor efectuate, aspectele sesizate s-au confirmat. Cadavrul a fost identificat în interiorul unei anexe dezafectate. Trupul neînsuflețit va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului', mai arată IJP.
AGERPRES
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 10:34 - Demisie la vârful Guvernului: Ștefan-Radu Oprea pleacă din funcția de secretar general
- 10:33 - Ucraina. Rusia a lansat un nou atac masiv la Odesa. 10 persoane rănite, inlusiv copii
- 10:26 - 185 de percheziții în toată țara, în „Operațiunea Jupiter”. Sunt vizate infracțiuni privind drepturile de proprietate intelectuală
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News














