Majestatea Sa Margareta lipsește de la nunta fostului Principe Nicolae, nepotul său

margareta
Nunta fostului Principe Nicolae cu Alina Binder va avea loc în acest weekend la Sinaia, orașul de suflet al celor doi. Într-un interviu difuzat recent, Nicolae al României a precizat că a trimis invitații la nuntă tuturor rudelor, inclusiv Majestății Sale Margareta, Custodele Coranei Regale. Însă, Majestatea Sa nu a trecut peste supărarea pe care i-o poartă lui Nicolae, până nu demult nepotul ei preferat, și nu va participa la eveniment.
Casa Regală a României nu a anunțat oficial absența Majestății Sale Margareta și a Principelui Radu, soțul acesteia, ci zvonurile au fost confirmate printr-o comunicare postată pe pagina de Instagram a
Familiei Regale a României:
”
Sâmbătă, 29 septembrie, și duminică, 30 septembrie 2018, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei și ASR Principele Radu vor face o vizită în orașele Soultzmatt și Haguenau din Alsacia, Republica Franceză, la invitația oficială a autorităților celor două municipalități. Majestatea Sa se află în Alsacia pentru a onora memoria soldaților români uciși în anii 1917 și 1918, în lagărul de prizonieri ai armatei germane. De asemenea, Majestatea Sa dorește să aducă omagiu localității Soultzmatt, care a donat Guvernului României, în anul 1919, locul pe care fusese așezat lagărul, pentru a fi transformat în cimitir militar românesc. Cimitirul a fost construit în anii 1919-1920
”.Din acest comunicat rezultă nu doar că Majestatea Sa Margareta nu va participa la marele eveniment din viața nepotului său, dar și că dezizia este luată cu mult timp înainte de nuntă, vizita fiind programată în avans.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News














