Poliţiştii din cadrul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Prahova au prins în flagrant două persoane care se pregăteau să încarce marfa periculoasă pentru a fi trimisă la vânzare în Prahova.

Percheziţiile au avut lor în incinta unei societăţi din Bucureşti, care ar fi încercat să încarce articole pirotehnice dintr-un container, într-o autoutilitară. De asemenea, a fost identificat în Ploieşti reprezentantul societăţii comerciale autorizate, care nu a putut prezenta documente de provenienţă pentru aproximativ 2,5 tone articolele pirotehnice, în valoare de aproximativ 80.000 de lei.

Întreaga cantitate a fost indisponibilizată, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuată fără drept privind regimul materiilor explozive.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 12 decembrie 2020
Articolul următorMihai Tudose: ”Nu dați briciul pe mâna maimuței”