Societatea Hidro Prahova anunța ca va introduce un program de distribuţie a apei potabile în două orase şi într-o comună.

Hidro Prahova se confrună cu un nivel extrem de ridicat al consumului de apă potabilă care vine pe fondul lipsei precipitațiilor care să asigure rezervele necesare pentru un nivel optim de distribuție.

În aceste condiții, se va introduce în orașele Urlați, Mizil, precum și în comuna Baba Ana (satele Conduratu, Cireșanu și Satu Nou), un program de distribuție a apei potabile, cu oprirea furnizării numai pe durata nopții, în scopul refacerii rezervelor de apă.

Astfel, în perioada 7-9 iunie, între orele 0.00 – 5.30, apa va fi oprită pentru toți abonații care locuiesc în Urlați.

În perioada 7-13 iunie, în orașul Mizil și în comuna Baba Ana (satele Conduratu, Cireșanu și Satu Nou), apa va fi oprită numai pe timpul nopții, între orele 23.30 – 5.00.

Societatea Hidro Prahova precizează că a informat primăriile orașelor Urlați și Mizil cu privire la necesitatea distribuirii apei conform unui program, în intervalul anunțat și în funcţie de condiţiile precizate, aceasta fiind singura soluţie tehnică de furnizare a apei pentru toți abonații din zonele respective.

Societatea face apel la abonații din aria de operare ca pe parcursul lunilor următoare să folosească apa strict în gospodărie și să renunțe la utilizarea resurselor existente pentru activități agricole și de grădinărit, în scopul evitării unor deficiențe în procesul de distribuție.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentTânărul care s-a aruncat din maşină pe Centura de Vest a Ploieştiului era drogat
Articolul următor2 aeronave F-16 au interceptat un avion de mici dimensiuni la Turnu Severin. Alertă în România și Ungaria – VIDEO