Fabrică de sticlă din Ploiești, amendată cu 60.000 de lei de Garda de Mediu

Fabrică de sticlă din Ploiești, amendată cu 60.000 de lei de Garda de Mediu
Garda de Mediu – Comisariatul Județean Prahova a amendat o fabrică de sticlă din Ploiești,
Garda de Mediu – Comisariatul Județean Prahova a amendat o fabrică de sticlă din Ploiești, în urma unui control în care a ieșit la iveală că acolo erau derulate și activități pentru care nu exista autorizație de mediu
.Sancțiunea a fost aplicată pentru depozitarea și concasarea deșeurilor de sticlă.
“O societate din Municipiul Ploiești a fost sancționată de către Garda de Mediu Prahova cu amendă în valoare de 60.000 lei în urma controlului efectuat la acesta. În cadrul controlului, comisarii de mediu au constatat că societatea, cu domeniul de activitate fabricarea articolelor de sticlă, desfășura la punctul de lucru activitatea de depozitare și concasare deșeuri din sticlă, fără deținerea autorizației de mediu. Astfel, pentru neregulile constatate, operatorul a fost sancționat în consecință, pentru continuarea activității fiind necesară intrarea în legalitate prin obținerea actelor de reglementare”, au informat reprezentanții instituției.
Sursa: Realitatea Ecologista
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:33 - Apa caldă revine în București după incendiul de la CET Vest: peste 2.300 de blocuri afectate
- 19:32 - Restricții drastice pe Muntele Athos: doar 10 pelerini români acceptați zilnic
- 19:19 - WTA Madrid Open 2026: Irina Begu, eliminată din primul tur! Urmează meciuri grele pentru Cîrstea, Ruse și Cristian
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News














