Pompierii prahoveni au fost solicitați să intervină, joi după amiaz,ă în zona unei fabrici de la marginea Ploieștiului pentru ridicarea unui proiectil.

Proiectilul a fost găsit în timpul unor lucrări care au loc în zonă.

Potrivit ISU Prahova, la fața locului a fost trimis un echipaj de intervenție din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Ploiești.

Militarii au găsit la fața locului un proiectil de calibru 20 mm, din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Muniția a fost predată unui echipaj din cadrul USISU Ciolpani în vederea distrugerii.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentReguli noi privind internarea copiilor, cu însoțitor, în spitalele de stat
Articolul următorSilviu Mănăstire (PNL) despre creșterea pensiilor: „Premierul s-a exprimat clar pe chestiunea asta: 15% e pe lege”