Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că, în zilele de 12 octombrie, 26 octombrie și 02 noiembrie 2022, în anumite intervale orare, pe autostrăzile și drumurile naționale din România, continuă acțiunea de realizare a anchetelor de circulație Origine – Destinație, conform cu Instrucțiunile tehnice privind organizarea și efectuarea anchetelor de circulație Origine – Destinație. CNAIR a publicat o hartă a punctelor de anchetă, unde recenzorii vor încerca să afle scopul călătoriei, dar și alte date despre deplasare.

Anchetele Origine – Destinație vin în completarea recensământului general de circulație pe drumurile publice, se realizează o dată la 5 ani şi contribuie la construirea matricelor Origine – Destinație din cadrul Modelului Național de Transport administrat de CESTRIN.

Acțiunea are loc în zilele de 12 octombrie, 26 octombrie și 2 noiembrie 2022, în intervalele orare 08.00 – 12.00 și 14.00 – 18.00.

„Modelul Naţional de Transport este utilizat de CESTRIN în realizarea studiilor de trafic care stau la baza Analizelor Cost – Beneficiu necesare pentru justificarea economică a proiectelor şi a cererilor de finanțare pe fonduri europene. În anul 2021 CESTRIN a solicitat JASPERS asistenţă tehnică referitoare la metodologia de realizare a anchetelor Origine – Destinaţie. Împreună cu aceștia au fost evaluate şi revizuite Instucţiunile de realizare a Anchetelor Origine- Destinație, precum și formularul de realizare a acestora”, a precizat CNAIR.

Anchetele de circulaţie Origine – Destinaţie sunt organizate şi coordonate de CESTRIN şi efectuate de către Direcțiile Regionale de Drumuri şi Poduri în colaborare cu Ministerul de Interne. Acțiunea se va desfășura în puncte determinate prin metode statistice, pe întreaga rețea de drumuri naționale și autostrăzi din România.

În aceste puncte vor fi echipe mixte de recenzori și agenți de circulație care vor invita conducătorii de vehicule pe o banda de rezervă (acostament sau banda Ia) și le vor adresa un set de întrebări, care vor consta în:

– destinația cursei (ex.: Suceava, Budapesta);

– scopul călătoriei (ex.: turistic, acasa, loc de munca, alte scopuri);

– pentru vehicule de transport marfă: felul mărfii;

– pentru vehicule de pasageri: numărul de pasageri.

„Precizăm că nu vor fi înregistrate datele referitoare la numărul de înmatriculare al vehiculului, numele conducătorului auto sau alte date de identificare. Menționăm că întrebările vizează direcțiile de deplasare, scopul deplasării, natura transportului, informațiile solicitate fiind complet anonime. Fiind vorba despre o acțiune de interes public, C.N.A.I.R. S.A. roagă conducătorii de vehicule să colaboreze cu anchetatorii astfel încât această acţiune să se desfășoare în condiții optime și într-un timp cât mai redus”, a precizat CNAIR.

Articolul precedentPercheziţii în Prahova la persoane bănuite de evaziune fiscală
Articolul următorCabinetele de familie pot deschide puncte secundare în mediul rural în aceeași localitate