Alegeri locale: Bolnavii Covid vor putea cere urna mobilă

Alegeri locale: Bolnavii Covid vor putea cere urna mobilă
Persoanele infectate cu noul coronavirus – atât cele aflate în carantină sau izolare, cât şi cele din spitale – vor putea vota la alegerile lo cale folosind urna mobilă,a declarat preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică.
Persoanele infectate cu noul coronavirus – atât cele aflate în carantină sau izolare, cât şi cele din spitale – vor putea vota la alegerile locale folosind urna mobilă,a declarat preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică.
„Vor putea să ceară urna specială, denumită urnă mobilă în termeni populari. Îşi vor exercita dreptul la vot în condiţii normale, pentru că Institutul Naţional de Sănătate Publică a comunicat că portul măştii de către ambele persoane diminuează aproape la maximum această răspândire a virusului”, a declarat Mituleţu-Buică într-un interviu acordat Agerpres.
El a precizat că vor fi „condiţii speciale” doar pentru bolnavii aflaţi în secţiile de terapie intensivă, unde se vor lua măsuri suplimentare de siguranţă.„Condiţii speciale ar fi create doar pentru persoanele care se află la terapie intensivă, pentru că acolo se află un mediu diferit şi va trebui să fie purtat combinezonul acela şi luate toate măsurile de siguranţă. În rest, nu există o problemă de răspândire a virusului, indiferent că ne ducem în alte secţii din spitale sau la domiciliul acestor persoane”, a susţinut preşedintele AEP.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News














