FUM DENS LA RAFINĂRIA LUKOIL PLOIEȘTI DIN CAUZA UNEI CĂDERI DE TENSIUNE

FUM DENS LA RAFINĂRIA LUKOIL PLOIEȘTI DIN CAUZA UNEI CĂDERI DE TENSIUNE
Autoritățile de mediu monitorizează situația
Miercuri dimineață, autoritățile de mediu din județul Prahova au fost sesizate în urma unui fum gros observat la Rafinăria Lukoil Ploiești, vizibil de la mai mulți kilometri depărtare. Conform Gărzii de Mediu Prahova, incidentul a fost cauzat de o cădere totală de tensiune în sistemul național de distribuție a energiei electrice, care a dus la oprirea completă a rafinăriei. Ca urmare, gazele din instalație au fost dirijate la faclă, conform procedurilor de siguranță.
Garda de Mediu a precizat că, în ceea ce privește calitatea aerului, stațiile de monitorizare din apropierea rafinăriei nu au înregistrat depășiri ale parametrilor:
”Cu referire la fumul dens provenit de la facla Rafinăriei Petrotel Lukoil , în această dimineață 02.04.2025 a fost primită o informare cu privire la faptul că la ora 06:38 a avut loc o cădere totală de tensiune în sistemul național de distribuție energie electrică care a condus la oprirea totală a rafinăriei. Din motive de siguranță conform Regulamentelelor de exploatare, gazele din instalație au fost dirijate la faclă. De asemenea , din același motiv s-a primit notificare și de la Rafinaria Petrobrazi care a procedat la oprirea unor instalații din rafinarie. Cu privire la calitatea aerului înconjurător în stația PH 6 din Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului situată în apropierea rafinăriei și în Stația PH 4 situată în comuna Brazi nu au fost înregistrate depășiri ale parametrilor monitorizați.
Echipe din cadrul GNM CJ Prahova au demarat controale pentru verificarea situației în teren.”
De asemenea, Agenția pentru Protecția Mediului Prahova a trimis un autolaborator pentru a monitoriza calitatea aerului în zonă. Autoritățile au asigurat că gazele arse la faclă s-au dispersat pe verticală datorită condițiilor atmosferice, fără a afecta zona populată.
Sursa: Realitatea de Prahova
Citește și:
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News










