SEZONUL DE SCHI DIN POIANA BRAȘOV, APROAPE DE FINAL

SEZONUL DE SCHI DIN POIANA BRAȘOV, APROAPE DE FINAL
În jurul prânzului, în zonele însorite, consistența zăpezii se schimbă
Finalul sezonului de schi se apropie cu pași repezi în Poiana Brașov, dar momentan se schiază în condiții bune, temperaturile sunt încă negative și zăpada rezistă.
În jurul prânzului, în zonele însorite, consistența zăpezii se schimbă, devine grea și frânează înaintarea, așadar schiați cu mare grijă, scrie Radio România Brașov FM.
În parea superioară rămân impracticabile pârtiile Kanzel și Ruia, din cauza zăpezii insuficiente. Stratul măsoară aproximativ 30 de centimetri pe pârtiile deschise. În parte inferioară sunt închise Lupului și Subteleferic, iar pe Drumul Roșu sunt restricții.
Se coboară până în Poiană pe Sulinar și pe Drumul Roșu. Sunt deschise și cele două pârtii pentru începători: Bradul și Stadion. Stratul de zăpadă din partea inferioară este de aproximativ 25 de centimetri.
Funcționează majoritatea instalațiilor de transport pe cablu cu excepția telecabinei Kazel și a telescaunului Lupului. Schiați cu prudență și purtați întotdeauna echipament de protecție.
Citește și:
- 14:46 - Incident într-un autobuz: două femei au ajuns la spital după ce au căzut în timpul deplasării
- 14:09 - Nicușor Dan, după atacurile din Orientul Mijlociu: „România nu este în pericol, dar economia ar putea fi afectată”
- 13:13 - Tragedie pe un drum național din Brăila: trei morți în accidente similare la câteva ore distanță
- 12:14 - Putin lovește din nou Ucraina, în timp ce ochii lumii sunt pe conflictul din Iran: cel puțin 6 morți și zeci de răniți
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











