Portofel pierdut, plin cu bani şi acte, găsit în centrul Ploieştiului de către jandarmi

Portofel pierdut, plin cu bani şi acte, găsit în centrul Ploieştiului de către jandarmi
Jandarmii Grupării Mobile din Ploiești au găsit un portofel plic cu acte și bani la ieșirea dintr-un magazin situat în apropierea Prefecturii.
Jandarmii Grupării Mobile din Ploiești au găsit un portofel plic cu acte și bani la ieșirea dintr-un magazin situat în apropierea Prefecturii. Portofelul a fost returnat familiei care venea din Italia pentru a-și petrece vacanța acasă.
“Imaginează-ți că, de sărbători, te întorci acasă din străinătate. Și când mai ai câteva zeci de kilometri până la destinație, pierzi toți banii, toate actele și documentele de identitate.
Asta a pățit o familie venită din Italia. Mergeau spre Slobozia, localitatea de domiciliu, și făcând un popas în Ploiești, au pierdut portofelul la ieșirea dintr-un magazin din apropierea Prefecturii.
Acesta a fost găsit de colegii noștri, Cristian și Bogdan, care patrulau prin zonă. În urma verificării portofelului, au găsit suma de 2300 de euro și 1200 de lei, dar și toate documentele de identitate ale familiei.
Colegii noștri au luat decizia de a mai rămâne puțin prin zonă în speranța că vor identifica proprietarul. La un momnet dat, au văzut un bărbat pe care l-au recunoscut după fotografia din buletinul care se afla în portofel.
L-au oprit, întrebându-l ce s-a întâmplat. Acesta le-a povestit că soția lui a pierdut portofelul. Nu se aștepta să mai găsească banii, dar spera să recupereze măcar actele, pentru că fără ele nu s-ar fi putut întoarce în Italia.
Colegii noștri l-au asigurat că toți banii și documentele sunt în siguranță, spunându-i că portofelul a fost recuperat de ei. Familia a recunoscut toate bunurile din portofel, care le-au fost predate pe bază de proces-verbal.
O întâmplare nefericită care, datorită colegilor noștri, s-a terminat cu bine, reușind să ofere acestei familii o vacanță liniștită.
Plt.adj. Stoicea Cristian și plt.maj. Dascălu Bogdan își desfășoară serviciul în cadrul Detașamentului de Intervenție Antiteroristă al Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești”.
Sursa: Realitatea de Prahova
Citește și:
- 17:04 - Ministrul Sănătății anunță controale fără precedent
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:18 - Interdicție pentru copiii sub 15 ani pe rețelele de socializare
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











