Școlile vor rămâne închise în patru localități din Prahova

Situatie-judete-incidenta-800x520
Patru localități prahovene nu vor avea elevi la școală!
Conform listei incidenței cazurilor de COVID-19 pentru fiecare localitate din România, realizată de ministerul Sănătății, Boldești-Scăeni, Filipeștii de Târg, Starchiojd și Talea se încadrează la scenariul 3, roșu, de funcționare a activității educaționale: toți elevii vor face cursuri online!
În alte 27 de localități din județ se va aplica scenariul 2, galben: prevede participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, pe de o parte, și revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție. Și municipiul Ploiești se încadrează la acest scenariu.
În 73 de localități prahovene școala poate începe normal, conform scenariului 1, verde.
La nivel național, în 2.728 de localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile,este mai mic de 1 la 1.000 de locuitori- scenariu verde;
în 410 localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, se situează între 1 și 3 la 1.000 de locuitori- scenariu galben;
în 43 de localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, este mai mare sau egal cu 3 la 1.000 de locuitori- scenariu roșu.
Citește și:
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











