Victorie pentru o zi la Gornet, în privința carantinei

Victorie pentru o zi la Gornet, în privința carantinei
Rămasă în pronunțare din data de 3 august, ieri, pe 4 august, Curtea de Apel București a decis anularea carantinei din localitatea Gornet, institută pe data de 22 iulie.
Rămasă în pronunțare din data de 3 august, ieri, pe 4 august, Curtea de Apel București a decis anularea carantinei din localitatea Gornet, institută pe data de 22 iulie.
De precizat și că magistrații au respins solicitarea autorităților locale de a fi despăgubite cu suma de 4 milioane de euro, cerute cu titlul de daune morale/daune interese pentru locuitorii care au avut de suferit în perioada de carantină. Decizia nu este definitivă, însă este executorie, și a fost luată după solicitarea Primăriei Gornet, prin avocatul Bogdan Dumitru, de anulare a ordinului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) privind intrarea în carantină a localităţii.
Victoria autorităților din Gornet împotriva deciziei DSU este de doar o singură zi, având în vedere faptul că, astăzi, 5 august, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova se va întruni în vederea ridicării la termen a carantinei zonale pentru satul Gornet, ieri, 4 august, așa cum a confirmat și Instituția Prefectului Prahova, sosind și avizul favorabil al Institutului Național de Sănătate Publică.
Reamintim faptul că, pe data de 22 iulie, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a aprobat instituirea carantinei zonale în comuna Gornet, după ce în decurs de două săptămâni în localitate au fost depistate 15 cazuri de COVID-19, un ordin al DSU venind în aceeași zi, prin care, de la ora 22.00, satul Gornet a intrat în carantină. Hotărârea a nemulțumit autoritatea locală, ulterior, Primăria Gornet atacând în instanță ordinul DSU, printr-un avocat care locuiește chiar în comună, la Curtea de Apel București, inițial solicitându-se și daune de 500.000 de euro, ca ulterior pretențiile să crească la 4 milioane de euro.
Citește și:
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











