Viceprimarii municipiului Ploieşti, Cristian Ganea şi George Pană, au vorbit joi despre proiectul ”Spitalul Municipal Ploieşti”. Cei doi edili au susţinut că în primă fază trebuie reglementată situaţia terenului aflat pe strada Torcători şi deţinut de MApN.
Astfel au fost demarate demersurile necesare pentru identificarea eventualelor reţele subterane care există în zonă.
Viceprimarul Ganea a precizat că în paralel a programat discuţii cu oficialii din Ministerul Apărării, Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi Ministerul Sănătăţii.
Asta nu înainte ca viceprimarul George Pană să îl acuze pe primarul Dobre că a lansat o “petardă”, în sensul că a propus proiectul deşi încă nu se ştie oficial ce se află pe şi sub terenul solicitat.
“Într-o parte din documente apar nişte construcţii, în altele nu apar, este un lucru pe care trebuie să îl rezolvăm mâine la Ministerul Apărării. În egală măsură, s-a cerut direcţiei de specialitate din cadrul Primăriei să ne lămurim asupra eventualului aspect legat de reţelele care trec pe sub acel teren. Iată încă o dovadă că domnul Dobre n-a vrut decât să arunce o petardă, se pregătea să construiască un spital fără măcar să ştie care sunt condiţiile terenului pe care dorea să construiască acest spital”, a punctat şi viceprimarul George Pană.
Ganea a mai precizat că săptămâna viitoare va purta o discuţie şi cu ministrul Sănătăţii, solicitând îndrumare pentru partea a doua a proiectului, cea pentru construirea propriu-zisă a noii unităţi medicale.
“Vom merge vineri la Ministerul Apărării Naţionale pentru a încerca să punem la punct acea mare problemă legată de cele 7,3 hectare. Sperăm să obţinem condiţii mai bune şi să reuşim să edificăm spitalul mult dorit de ploieşteni”, a declarat, viceprimarul Cristian Ganea.
Declaraţia integrală în materialul video de mai jos