Peste 200.000 lei amenzi aplicate firmelor care sparg străzile din Ploieşti şi nu aduc carosabilul la un stadiu funcţional la finalul intervenţiilor! Acesta este bilanțul sancțiunilor aplicate în 2018 de către Poliția Locală Ploiești pentru așa-zișii rețelari.

Primarul Adrian Dobre a vorbit marţi, într-o conferinţă de presă, despre indisciplina operatorilor economici care lucrează pentru firmele de utilităţi publice.
Potrivit edilului șef al orașului, Poliţia Locală Ploiești a aplicat în 2018 amenzi totale de peste 200.000 de lei noi.

”Anul trecut, municipalitatea a bugetat peste 10 milioane de lei pentru reparaţii şi 6 milioane de lei pentru investiţii. Lucrările de investiţii s-au realizat, în special în cartierele în care noi am avut intervenţii majore la reţeaua de canalizare sau cea de apă, iar pentru reparaţiile pe străzi s-au efectuat pe anumite porţiuni covoare asfaltice sau au fost anumite reparaţii. Pe lângă acestea, au fost şi lucrări din partea reţelarilor. Din nefericire, o mare parte din aceste lucrări nu au fost finalizate de către reţelari, drept pentru care, prin pârghiile pe care le avem – şi mă refer aici la Poliţia Locală, am sesizat de nenumărate ori şi Poliţia Naţională – noi am aplicat amenzi acestor operatori economici, amenzi care au fost atât pentru faptul că nu au respectat termenele de refacere a tramei stradale, cât şi pentru faptul că n-au avut semnalizarea corespunzătoare. La unele dintre ele, chiar şi după reparaţii capitale pe străzile respective, ulterior s-a dovedit că acestea n-au fost făcute corespunzător, luându-se măsuri în continuare faţă de aceşti operatori. Anul trecut, de exemplu, Poliţia Locală a aplicat amenzi de peste 200.000 de lei, iar Poliţia Naţională la acelaşi nivel”, a declarat Adrian Dobre, primarul municipiului Ploieşti.
Totuși, pentru rețelari amenzile primite nu reprezintă mare lucru, dat fiind faptul că, în conformitate cu o prevedere fiscală, au posibilitatea, indiferent de amenda primită, să achite într-un termen de 15 zile jumătate din valoarea minimă.
“Am solicitat celor de la Poliţia Locală să revizuiască cuantumul amenzilor, pentru că, mai ales după acea modificare fiscală, sumele (n.r. încasate efectiv) devin aproape derizorii. Noi continuăm aceste demersuri şi avem foarte multe străzi, cum este şi Neagoe Basarab, Nicolae Titulescu sau Elena Doamna, decopertate în urmă cu mai multe luni şi unde nu s-au finalizat lucrările”, a completat Adrian Dobre.
Primarul Ploieștiului a susținut că această problemă a prevederii fiscale care le permite rețelarilor să achite într-un termen de 15 zile jumătate din valoarea minimă să fie reglementată în cel mai scurt timp astfel încât rețelarii să ia în serios lucrările de investiții și aduc carosabilul la un stadiu funcţional la finalul intervenţiilor.

Articolul precedentPosibilă majorare a tarifului la salubritate în mai multe localități din Prahova. Tensiuni în ADI Deșeuri | VIDEO
Articolul următorEroii Prahovei! Mii de vieți și bunuri de peste 30 de milioane de euro salvate de pompierii prahoveni