Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a efectuat luna trecută 357 de controale în domeniul relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 393.000 lei.

Cele mai multe amenzi s-au aplicat agenților economici care foloseau angajați fără acte. Inspectorii de muncă au depistat 20 de persoane care prestau munca nedeclarată şi au sancţionat angajatorii cu amenzi în valoare totală de 260.000 lei.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 167 de controale şi s-au aplicat amenzi în valoare de 96.000 de lei. Angajatorii au comunicat către ITM Prahova 16 evenimente, în urma cercetărilor urmând să se stabilească caracterul acestora, respectiv dacă sunt accidente de muncă sau accidente în afara muncii.

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 62. Politica… la microscop
Articolul următorUn grup de adolescenţi din Ploieşti a fost coborât de salvamontişti de pe Valea Jepilor