Afaceristul Fănel Bogos va primi despăgubiri de peste trei milioane de lei

Afaceristul Fănel Bogos va primi despăgubiri de peste trei milioane de lei
Lovitură de teatru în dosarul unde apare numele lui Bolojan
Lovitură de teatru în scandalul de corupție în care apare și numele premierului Ilie Bolojan. Afaceristul Fănel Bogos, arestat pentru șantaj și cumpărare de influență, a câștigat definitiv procesul cu DSVSA Vaslui și urmează să primească despăgubiri consistente.
Potrivit presei, acesta trebuie să primească despăgubiri de peste trei milioane de lei pentru cele aproape 90 de mii de găini eutanasiate. Șocant este că decizia s-a dat cu două zile înainte ca scandalul șpăgii de 1,5 milioane de euro din biroul premierului să izbucnească.
Afaceristul care voia să-l cumpere pe Bolojan va fi despăgubit
Potrivit Gândul, decizia prin care Bogos a primit câștig de cauză de la Curtea de Apel Iași s-a dat pe 3 noiembrie, fix cu două zile înainte ca omul de afaceri să fie reținut în dosarul în care este acuzat de șantaj și cumpărare de influență. Aceeași decizie s-a dat și cu o zi înainte de izbucnirea scandalului în presă.
Astfel, suma pe care trebuie să o primească societatea deținută de Fănel Bogos este de peste 3,1 milioane de lei, despăgubiri pentru: 90 de mii de găini eutanasiate și peste 690 de ouă distruse urmare a confirmării focarului de salmonella.
Omul de afaceri vasluian Fănel Bogos a fost reținut pe 5 noiembrie de procurorii anticorupție din Iași. Două zile mai târziu, acesta a fost arestat preventiv. Dosarul conține mai multe nume celebre la nivel național, iar una dintre persoanele care s-ar fi oferit să-l ajute pe omul de afaceri Fănel Bogos este chiar președintele PNL Vaslui, Mihai Barbu, care l-a dus până în biroul premierului Ilie Bolojan.
Citește și:
- 21:51 - Robert De Niro lansează un atac dur la adresa lui Donald Trump și îndeamnă la proteste: „America trebuie apărată”
- 20:49 - Copil de 11 ani din județul Sibiu, implicat într-un accident după ce a pornit mașina familiei. Mama sa a fost rănită
- 19:53 - Bill Gates recunoaște legături controversate cu două femei rusoaice, dar neagă ilegalități legate de Epstein
- 19:13 - Bărbat găsit decedat pe terasa unui bloc din Reșița. Poliția a demarat o anchetă
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News
_a3e751f258.webp)










