Alertă în Bucegi! Salvamontiștii recomandă evitarea traseelor de coastă

Alertă în Bucegi! Salvamontiștii recomandă evitarea traseelor de coastă
Salvamontiștii din Buşteni au emis o alertă prin care le recomandă amatorilor de drumeții să nu se aventureze pe traseele de coastă în următoarele zile.
Salvamontiștii din Buşteni au emis o alertă prin care le recomandă amatorilor de drumeții să nu se aventureze pe traseele de coastă în următoarele zile.
Salvatorii montani anunță că, în Bucegi, temperaturile au ajuns deja la 0 grade Celsius, iar vântul bate, la rafală, cu viteză de pânăla 35 m/s. De asemenea, ceața deasă poate fi o problemă pentru turiștii care urcă pe munte.De altfel, în cursul zilei de ieri, o femeie a reușit să se rătăcească pe traseul dintre Babele și Piatra Asră, fiind recuperată de salvamontiști în pragul hipotermiei. "O calugariță din Timiş, care voia să ajungă la Sfinx, s-a rătăcit între Babele şi Piatra Arsă. După mai bine de o oră de căutări, femeia a fost găsită în pragul hipotermiei şi a fost transportată de urgenţă la refugiul Baba Mare. Abia după două ore de încălzire controlată, femeia a putut fi coborâtă în siguranţă de pe munte" a anunțat Salvamont România - Dispeceratul Național Salvamont.Salvatorii le recomandă turiștilor ca, în următoarele 4-5 zile, să evide traseele de creastă din Bucegi.
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











