APIA A DEMARAT AUTORIZAREA PLĂŢILOR FINALE ÎN CADRUL CAMPANIEI 2024

APIA A DEMARAT AUTORIZAREA PLĂŢILOR FINALE ÎN CADRUL CAMPANIEI 2024
Plăţile pentru intervenţiile finanţate din FEGA se fac în lei
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat, luni, autorizarea plăţilor finale, ca diferenţă între cuantumul calculat şi cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2024.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, până la acest moment s-au autorizat la plată un număr de 15.737 fermieri cu suma totală de 3,17 milioane euro (15,79 milioane lei), din care 2,66 milioane euro (13,25 milioane lei) din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 433.904 euro (2,16 milioane lei) din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi 76.583 euro (381.059 lei) cofinanţare de la Bugetul Naţional (BN1).
În Campania 2024, plăţile din (FEADR) şi (BN1) pentru intervenţiile DR (dezvoltare rurală) se efectuează de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
Plăţile pentru intervenţiile finanţate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9753 lei/euro, iar plăţile pentru măsuri finanţate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9756 lei/euro.
AGERPRES
Citește și:
- 11:47 - Revoluție în domeniul sănătății. Dosarul electronic al pacientului devine realitate după 36 de ani de așteptare
- 11:43 - Volodimir Zelenski a ajuns în România. Liderul de la Kiev va fi primit de Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, la ora 13:30
- 09:55 - A murit Iulian Vrabete, basistul trupei Holograf
- 08:33 - George Simion va fi prezent joi la protestul minerilor din Târgu Jiu - VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











