Bărbat mort, găsit în scara unui bloc din Câmpina

Bărbat mort, găsit în scara unui bloc din Câmpina
Un bărbat a fost ucis chiar de concubină, în scara unui bloc din Câmpina
Trupul unui bărbat decedat a fost găsit, vineri dimineață, în scara unui bloc din Câmpina. Principalul suspect este chiar concubina acestuia, care se află în custodia polițiștilor.
Un bărbat a fost ucis chiar de concubină, în scara unui bloc din Câmpina. Vineri dimineață, în jurul orei 07.45, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați despre faptul că în scara unui bloc din municipiu se află o persoană inconștiență.
La fața locului, s-a deplsat o echipă complexă de cercetare care a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiu.
Trupul bărbatului urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploiești, în vederea efectuării necropsiei.
Persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată și depistată ca fiind o femeie în vârstă de 46 de ani, din municipiu, la acest moment aflându-se în custodia poliției.
În cauză, cercetările sunt continuate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Investgații Criminale Prahova.
Sursa: Realitatea de Prahova
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:40 - Anca Alexandrescu: „Cei care mă fac pe mine PSD-istă în continuare o să înțeleagă după ce vor vedea emisiunea cu domnul Georgescu!”
- 22:36 - Călin Georgescu propune naționalizarea: „Totul la popor”
- 22:32 - Profeția lui Călin Georgescu despre războiul din Ucraina: „Până la sfârșitul anului se va semna pacea”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News














