Cod galben de caniculă în aproape toată țara, duminică și luni

Cod galben de caniculă în aproape toată țara, duminică și luni
Prognoza meteo pentru București
În Capitală, temperatura maximă va fi de 37 - 38 de grade Celsius, luni, iar cea minimă de 19 - 20 de grade Celsius.
O atenționare Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, valabilă în aproape toată țara, duminică și luni, 30 iunie și 1 iulie, a fost emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Potrivit meteorologilor, în zonele vizate de atenționarea Cod galben indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi în general de 35 - 36 de grade Celsius, pe arii restrânse mai ridicate în sud şi în est. Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor fi nopţi tropicale.
Atenționarea Cod galben de caniculă vizează aproape toată țara, în afară de județele: Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Harghita și Covasna, integral, respectiv jumătatea de est a județelor Tulcea și Constanța.
Conform ANM, canicula va persista marţi, în sud-estul şi estul ţării. Disconfortul termic se va menţine ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Prognoza meteo pentru București
În Capitală, vremea va fi caniculară în următoarele două zile, iar disconfortul termic va fi mare. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 18 - 20 de grade Celsius. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Pe parcursul zilei de luni, canicula se va intensifica, disconfortul termic se va menţine ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Temperatura maximă va fi de 37 - 38 de grade Celsius, iar cea minimă de 19 - 20 de grade Celsius. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Citește și:
- 21:33 - Istvan Kovacs arbitrează derby-ul Rapid – Dinamo. CCA trimite o brigadă de nivel Champions League în Giulești
- 21:21 - Ediția anului ”Culisele Statului Paralel"! Călin Georgescu revine în studioul Realitatea PLUS, față în față cu Anca Alexandrescu. Duminică, ora 20:55 - VIDEO
- 20:37 - Declarație incendiară a lui Trump în ziua 14 a războiului cu Iranul: „Este o onoare să ucid lideri iranieni”
- 19:49 - Trenuri electrice noi pe rutele lungi din România. Călătoria București – Timișoara durează aproximativ 12 ore
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











