COMEMORĂRI LA 20 DE ANI DE LA CEL MAI MORTAL TSUNAMI DIN ISTORIE

COMEMORĂRI LA 20 DE ANI DE LA CEL MAI MORTAL TSUNAMI DIN ISTORIE
Valurile, care s-au ridicat până la 30 de metri, au ucis 227.899 de persoane
Joi au loc ceremonii de comemorare în țări din Asia a celor peste 220.000 de persoane care și-au pierdut viața în urmă cu două decenii, după producerea celui mai mortal tsunami din istorie, în Oceanul Indian.
Pe 26 decembrie 2004, un cutremur cu magnitudinea de 9,1 grade a lovit insula Sumatra din Indonezia, declanșând valuri uriașe care au lovit comunitățile de coastă din Oceanul Indian.
Valurile, care s-au ridicat până la 30 de metri, au ucis 227.899 de persoane din 15 țări.
Tsunami-ul a ucis peste 160.000 de persoane numai în Indonezia. Dimensiunea dezastrului a făcut ca multe familii să nu poată identifica niciodată rămășițele celor dragi.
În Sri Lanka, unde au fost ucise peste 35.322 de persoane, în întreaga țară vor avea loc ceremonii budiste, hinduse, creștine și musulmane, potrivit The Guardian.
Tren smuls de pe șine
Supraviețuitorii și rudele se vor reuni, de asemenea, pentru a-și aminti de victimele dezastrului trenului Ocean Queen Express, care a fost smuls de pe șine de valurile tsunamiului.
Aproximativ 1.000 de pasageri au murit la bordul trenului pregătit pentru sărbători. A fost cel mai grav accident feroviar din lume.
Potrivit datelor UNESCO, care includ atât persoanele decedate, cât și cele dispărute, au fost înregistrate decese în 15 țări: Indonezia (167.540), Sri Lanka (35.322), India (16.269), Thailanda (8.212), Somalia (289), Maldive (108), Malaysia (75), Myanmar (61), Yemen (2), Bangladesh (2) și chiar până în Seychelles (2), Tanzania (13), Kenya (1), Madagascar (1) și Africa de Sud (2).
În momentul producerii tsunamiului, în Oceanul Indian nu exista niciun sistem avansat de avertizare timpurie.
Supraviețuitorii au povestit că mulți habar nu aveau ce se întâmplă când au văzut cum apa se retrage în ocean - un semn de avertizare al unui tsunami.
Citește și:
- 20:37 - Parlamentul a decis să accepte prezența pe teritoriul României a unor echipamente şi forţe militare americane
- 20:34 - Ion Cristoiu, analiza momentului despre implicarea României în conflictul SUA-Iran: „AUR este marele câștigător al momentului, pentru că vrea pace”
- 20:32 - Anca Alexandrescu: „Nu vreau să expunem România în acest moment”
- 20:30 - Ediție explozivă a emisiunii „Culisele Statului Paralel”: George Simion vine în platou să demaște planurile Sistemului privind implicarea României în războiul cu Iran
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











