DEPARTAMENTUL DE STAT AL SUA A APROBAT VÂNZAREA CĂTRE ROMÂNIA A UNEI UNITĂŢI DE TRAGERE PATRIOT

DEPARTAMENTUL DE STAT AL SUA A APROBAT VÂNZAREA CĂTRE ROMÂNIA A UNEI UNITĂŢI DE TRAGERE PATRIOT
Sistemul va fi achiziţionat prin intermediul unor granturi
Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii a aprobat vânzarea către România a unei unităţi de tragere Patriot, sistem care include un set radar şi două staţii de lansare, transmite Ambasada Americană la Bucureşti.
Unitatea de tragere va înlocui sistemul pe care România l-a furnizat Ucrainei în septembrie anul trecut. Patriot poate detecta şi doborî o gamă largă de ameninţări cu rachete balistice şi aeropurtate, iar această achiziţie va consolida capacitatea României de a descuraja agresiunea în regiunea Mării Negre.
Cu un cost estimat de peste 260 de milioane de dolari, sistemul va fi achiziţionat prin intermediul unor granturi de la un grup de donatori NATO.
Ambasadorarea Statelor Unite la Bucureşti, doamna Kathleen Kavalec, a declarat că angajamentul României faţă de apărarea aeriană integrată consolidează protecţia teritoriului românesc şi a alianţei NATO, ceea ce face ca şi America să fie mai sigură.
Statele Unite apreciază sprijinul continuu pe care România l-a acordat Ucrainei, incluzând donarea unui sistem Patriot pentru a sprijini apărarea ţării atacate de Rusia.
Citește și:
- 10:43 - Alexandra Păcuraru, vicepreședinte AUR regiunea Dobrogea, a depus un important proiect de infrastructură la Ministerul Transporturilor - VIDEO
- 09:59 - Orașele care interzic păcănelele vor rămâne și fără agențiile Loto. Un primar atacă legea „prost gândită”
- 08:04 - Români blocați în Orientul Mijlociu se întorc acasă: avionul a decolat din Dubai spre București
- 21:47 - Marius Tucă: „România e în afara Istoriei. Suntem între șifonierul lui Nicușor și „umbrela” găurită a lui Macron”
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











