Două rachete au lovit gara din Kramatorsk! Cel puțin 30 de morți

Două rachete au lovit gara din Kramatorsk! Cel puțin 30 de morți
Peste 100 de persoane au fost rănite
Ucraina. Două rachete au lovit gara din Kramatorsk (la nord de Donețk), un important punct de evacuare a civililor. Din primele informații ale autorităților, sunt cel puțin 30 de persoane ucise și 100 rănite.
Compania feroviară din Ucraina a anunțat că două rachete lansate de forțele militare ruse au lovit gara din Kramatorsk, din estul țării. Gara era aglomerată de mii de civili care urmau să fie evacuați în zone mai sigure ale țării, în condițiile în care sunt informații că rușii pregătesc o amplă ofensivă în Donbas.
Potrivit Reuters, cel puțin 30 de persoane au fost ucise și peste o sută au fost rănite. La rândul său, Ministerul rus al Apărării susține că rachetele folosite în acest atac sunt de proveniență ucraineană și neagă implicarea Rusiei în bombardamentul asupra gării.
Trei trenuri care transportau persoane evacuate au fost blocate joi în aceeași regiune a Ucrainei, după un atac aerian asupra liniei, potrivit șefului Căilor Ferate Ucrainene. Potrivit presei locale, în jur de opt mii de persoane au fost evacuate pe parcursul zilei de ieri din Kramatorsk.
Surse: BBC, Reuters / BIZIDAY
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:36 - Defectele Coifului de la Coțofenești: managerul MNIR a dezvăluit starea în care a fost recuperat tezaurul de aur după atacul cu explozibil
- 08:18 - Acces istoric pentru România: exporturi de lactate către China - o piață de zeci de miliarde de dolari
- 08:15 - Tensiuni și controverse în conflictul de la graniță: de la „Donnyland” la Mariupol
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News














