Începe noua stagiune a Teatrului Toma Caragiu Ploiești

teatrul_n
Un regal cultural! Un oraș care respiră evenimente pentru suflet! Se întâmplă la Ploiești, unde Filarmonica Paul Constantinescu și Teatrul Toma Caragiu și-au propus să ofere hrană spirituală ploieștenilor, întrecându-se în evenimente senzaționale.După ce miercuri Vlad Mateescu, directorul Filamonicii, a anunțat debutul noii stagiuni, joi, Mihaela Rus, directoarea Teatrului, a făcut același lucru.Cea de a 69 a stagiune a Teatrului Toma Caragiu Ploiești se anunță, cel puțin , la fel de interesantă ca și precedenta.
Debutul actualei stagiuni va avea loc vineri seară, cu spectacolul "Prostia Omenească" al Teatrului pentru Copii și Tineret "Imaginario" (fostul Teatru de Păpuși "Ciufulici"), care va fi jucat într-un spațiu mai puțin obișnuit, la Parcul Bucov, în cadrul evenimentului "Noaptea la Zoo".Aceasta este și prima premieră din programul actualei stagiuni, șeful secției amintite, actorul și scenograful Mihai Androne, anunțând și alte noutăți planificate de echipa sa, dintre care amintim "TOHU-BOHU", "Flautul fermecat", dar și "Doi tineri din Verona", un spectacol gândit în special pentru adolescenți și tineri de un regizor extrem de tânăr: Vlad TrifașNici secția Dramă nu se lasă mai prejos și anunță, pentru această stagiune foarte multe premiere, în timp ce echipa de la Teatrul de Revistă "Majestic" pregătește spectacolul "Ministrul", un proiect inspirat din realitatea pe care o trăim în prezent, dar și un concert Nico, la care îndrăgita artistă, solistă a teatrului ploieștean, va aduce pe scenă invitați de marcăTot din această stagiune, echipa teatrului ploieștean a ales o manieră inedită pentru a-și promova proiectele și a le face cât mai cunoscute.La finalul săptămânii trecute, complexul comercial Ploiești Shopping City a găzduit show-ul de promovare "TTC#Onelove. Recensâmânt teatral cântat și dansat", o nouă reprezentație fiind programată pentru vineri, 14 septembrie, de la ora 18.00. Spectacolul aduce în fața publicului și a potențialilor spectatori o mostră din ceea ce a reprezentat stagiunea trecută și o prezentare, într-o manieră inedită, a proiectelor cu care echipa de la Ploiești cu siguranță își va demonstra din nou valoarea.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News














