Primul autobuz electric ajunge la Ploieşti

Primul autobuz electric ajunge la Ploieşti
Primul autobuz electric din istoria TCE Ploieşti va ajunge în curând în municipiu, anunţă forumul TransPloieşti, care a publicat şi o fotografie surprinsă în timpul livrării.
Primul autobuz electric din istoria TCE Ploieşti va ajunge în curând în municipiu, anunţă forumul TransPloieşti, care a publicat şi o fotografie surprinsă în timpul livrării.
TransPloieşti a publicat o fotografie exclusivă din momentul transportului primul autobuz electric către municipiu. Autobuzul, care are 12 metri lungime şi schema de culori similară celei de la noile troleibuze, apare ancorat pe un trailer, cel mai probabil pe o autostradă, în curs de livrare. "Primul autobuz electric SOR NS 12 in drum spre Ploiești! Acesta are schema de culoare ca și în cazul troleibuzelor, galben-albastru", se arată în mesajul care însoţeşte fotografia publicată pe Facebook.
Vehiculul face parte dintr-o flotă de nouă autobuze electrice achiziţionate din fonduri europene de către Ministerul Dezvoltării, în parteneriat cu administraţia ploieşteană. Licitaţia, organizată în sistem centralizat, a mai vizat achiziţia a trei staţii de încărcare rapidă şi nouă staţii de încărcare lentă, valoarea totală rezultată în urma licitaţiei fiind de 24,2 milioane de lei pentru lotul dedicat municipiului Ploieşti.
Conducerea TCE Ploieşti anunţase, de altfel, că autobuzul este aşteptat în aceste zile în municipiu, urmând să intre imediat în probe. Celelalte opt bucăţi ar urma să sosească în iulie şi august, mai anunţase directorul Transport Călători Express, Alexandri Nicolae. Proiectul european prevede că staţiile vor fi amplasate la capătul de linie al traseului 2, astfel că autobuzele vor fi utilizate exclusiv pe acest traseu, cel puţin până când infrastructura specifică va fi extinsă. Apropo de extindere, autorităţile au depus şi o cerere de finanţare în cadrul PNRR, pentru alte 22 de atobuze electrice noi, plus staţii de încărcare atât pentru transportul public, cât şi pentru autoturisme.
Sursa: Realitatea de Prahova
Citește și:
- 07:48 - Autobuz implicat într-un accident rutier, la Ploiești
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News





_4f88515c25_a3b9209761.webp)





