Profesoara din Prahova, batjocorită de elevi, ar fi susţinut că nu s-a întâmplat nimic grav

Profesoara din Prahova, batjocorită de elevi, ar fi susţinut că nu s-a întâmplat nimic grav
Noi detalii apar în cazul Brebu, acolo unde o profesoară de limba engleză a fost batjocorită de către elevi.
Noi detalii apar în cazul Brebu, acolo unde o profesoară de limba engleză a fost batjocorită de către elevi.
Femeia le-ar fi spus colegilor că cele întâmplate nu reprezintă ceva grav. Aceasta este profesor titular cu 20 ani vechime.
Colegii săi au stat de vorbă cu ea când imaginile filmate au ajuns în posesia conducerii școlii, ulterior apărând și în spațiul public. Profesoara ar fi susținut că nu consideră că s-a întâmplat ceva grav.
„Noi am fost informați în dimineața zilei de joi, pe 6 aprilie, fiind ziua în care, de altfel, și conducerea școlii a aflat de existența acelui filmuleț.
A intrat doamna director în posesia filmulețului, ne-a informat pe noi, Inspectoratul Școlar, și a informat și Poliția. Se pare că filmulețul este de acum două săptămâni, aproximativ”, a precizat inspectorul școlar general al IȘJ Prahova, Ilona Rizea pentru Adevărul.ro.
Tot atunci, la nivelul unității școlare s-a demarat o cercetare pentru a se afla cum s-au întâmplat lucrurile, stându-se de vorbă, în mod firesc, și cu profesoara implicată.
„Doamna profesoară a avut o discuție cu conducerea școlii și dumneaei a considerat că nu s-a întâmplat nimic grav”, a mai declarat șefa IȘJ Prahova.
Profesoara, în schimb, are o problemă de autoritate la clasă de mai multă vreme. În urma evaluării activității sale desfășurate în anul școlar trecut a primit calificativul „Bine”, colegii reproșându-i tocmai că are un comportament mult prea permisiv cu elevii.
Sursa: Realitatea de Prahova
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News














