Focar de coronavirus la doi pași de centrul Ploieștiului. Într-un imobil al Primăriei Ploiești de lângă Colegiul IL Caragiale două persoane au fost depistate ca fiind infectate cu coronavirus. În curtea respectivă locuiesc aproximativ 30 de persoane de etnie romă.

Un bărbat care s-a întors din Anglia a fost depistat pozitiv. De când a venit acasă, omul a stat în aceeași locuință cu alte 28 de persoane. Toți au fost testați și băgați apoi în izolare de către DSP Prahova, după ce un alt bărbat a fost confirmat ca fiind infectat cu coronavirus.

Este vorba despre un angajat al companiei de salubritate din Ploiești, care a contactat boala de la vecinul reîntors din Anglia.

Mai grav este că angajatul companiei de salubritate a fost în urmă cu câteva zile la UPU Ploiești acuzând că se simte rău. A fost trimis acasă, spunându-i-se că are sinuzită. A revenit la spital și a fost internat timp de 4 zile la Secția de Pneumologie.

Pentru că starea lui se înrăutățea a fost mutat la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului de Urgență Ploiești, unde a venit și confirmarea că este infectat cu coronavirus.

A fost demarată o anchetă epidemiologică și la compania de salubritate pentru a stabili cu câte persoane a intrat în contact ploieșteanul.

Au fost recoltate probe de la toți locatarii din imobilul primăriei și a fost dispusă măsura izolării la domiciliu pentru aproximativ 30 de persoane, între acestia fiind si 10 copii.

Fiind vorba despre persoane de etnie romă a fost nevoie de intervenția liderilor romilor pentru ca reprezentanții DSP să poate face testele.

In plus, romii s-au plâns că dacă sunt închiși în curte vor muri de foame, deoarece nu au locuri de muncă stabile și își câștigă hrana muncind cu ziua.

Reprezentanții Primăriei Ploiești au intervenit și le-au dus produse alimentare pentru a putea mânca mai multe zile.

In zona a fost instalat un echipaj al Politiei si Jandarmeriei pentru a se asigură că niciunul dintre romi nu va părăsi curtea. 

Articolul precedentO femeie din Prahova, controlor CFR, a decedat de coronavirus la locuință!
Articolul următorNoi decese au fost anunțate în această dimineață. Cea mai tânără persoană avea doar 21 de ani.
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.